(care mai crede încă în optimism așa după cum se poate vedea în poezia ce urmează:
Sufletul meu a rîs, plin de iubire
Și lacrimi încet, încet s-au prelins
Iar lacrimile acestea, de fericire
Durerea lumii întregi ar fi stins.
Sufletul meu a rîs, si rîde mereu
Și fericirea ne-ncetat se întinde
De parca inima mea sufletului meu
Iubirea iubirilor ar cuprinde.)
Văd deschis un zâmbet larg
Și un text prea optimist,
Nonșalant ca un catarg
Peste traiul nostru trist.
'Negru-i soarele!' 'Ba-i șarg!'
Contrazici un socialist?
Deh, oglinzile se sparg
Ca-n Realul futurist...
Postări
Acest text optimist e o replica ludica la acesta:
RăspundețiȘtergereSufletul meu a plâns
Sufletul meu a plâns mai înainte
Şi lacrimi de suflet au curs pe hârtie
Şi ele s-au întrupat în cuvinte
Iar cuvintele în poezie.
Sufletul meu a plâns şi plânge mereu
Şi lacrimi de suflet ne-ncetat izvorăsc
De parca ochii sufletului meu
Durerea lumii adăpostesc.
Am detestat comunismul...detest si aroganta, mandria, mistocareala- trasaturi care nu se prea gasesc la pocaiti.
_ "dupa cum se poate vede" doamna profesoara :))
Abia azi am văzut 'lucrarea' dvs. Doamne, mai sunteți și pocăit?! Bună formulă! Și imi pare rău de dvs. dacă nu știți să faceți distincția între miștocăreală și spiritul polemic cuprins într-o epigramă. Degeaba v-ați înregimentat la epigramiști, că n-aveți stofă. Sunteți prea sensibil pentru a putea purta un dialog constructiv și eficace. Știți vorba lui Caragiale spusă lui Slavici despre încontrările lui cu Eminescu? 'Ce rost ar mai avea să discutăm, dacă am fi amândoi de aceeași părere?!' Or, la dvs. e evident că cine nu vă susține, vă este dușman. ASA NU SE POATE DIALOGA.
RăspundețiȘtergere