Make money

SponsoredTweets referral badge

Vizitați-mă acum, să vă dau ce mai bun...

Create your own banner at mybannermaker.com!
Copy this code to your website to display this banner!

Căutați - Search - Cherchez

A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, iulie 08, 2010

Spovedanie


La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios,
Și se roagă: - Fie-ți milă
De un suflet păcătos!

Chiar în săptămîna mare,
Când tot omul e smerit
Și postește cu-ndurare,
Uite, am păcătuit !

-Ai furat ? întreabă popa
-Nu prea sfinte! Fără vrere
M-am dat răului și hopa!
In grădină c'o muiere !

-Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârșit...
Insă dacă-mi spui cu cine,
Poate vei fi mântuit.

-Nu pot, a raspuns Arvinte,
Să-mi fac chinul și mai greu
Nu pot s-o divulg Părinte,
Că mă bate Dumnezeu !

......Era'naltă și frumoasă,
Părul blond și ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasă,
Dinții de mărgăritar...

-Nu cumva ai fost cu Tanți
Din Smîrdan, de peste drum ?
-Nu pot s-o divulg că Domnul
Mă trăznește chiar acum !

.....Și-avea flori la cingătoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fată mare,
Numai bună de iubit..

-Poate-ai fost cu Mița Creața
Cea usoară ca un fulg ?
-Cere-mi tot, ba chiar și viața,
Insă nu pot s-o divulg !

......Durdulie, 'mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în brațe-odată,
Ai simțit în vine foc !

-Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care șade pe Neptun ?
-Oh! Degeaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun !

.....O comoară tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispită,
Toată plină de păcat!

- Bine, du-te, meditează,
Și vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibe-n pază!
-Sărut dreapta ! Și s-a dus.

Ajungind în colț, ca vîntu'
S-a-ntilnit cu Calistrat
Care ntrebă: -Ei, Prea Sfintul
De păcat te-a dezlegat ?

-Inca nu ! răspunse Arvinte
Foarte vesel și vioi,
Dar aflai de la Părinte
Incă trei adrese noi !

(Ion Minulescu)

joi, iulie 01, 2010

Când artă, când pornografie

De ce și cum vocabularul selectat din zona scatologicului, coprologicului, vulgarului sau obscenului se face câteodată artă, iar alteori e pură pornografie? Mă interesează răspunsurile argumentate, nu cele simpliste. Poate că voi scrie cândva o carte despre acest subiect. Totuși, până atunci doresc să știu ce criterii aveți dvs. pentru a stabili când e vorba de una (artă), când e vorba de cealaltă (pornografie). Modernizarea vocabularlui poetic, lărgirea și îmbogățirea lui, prin adăugarea altor categorii estetice decât cele artistotelice și kantiene (frumosul, sublimul, grațiosul, tragicul, comicul) s-a realizat în secolul al XIX-lea prin referințele suprarealiste, învăluite în coconul romantismului oniric și fantastic, prezente la Nerval, Lautreamont, Rimbaud, Baudelaire, Poe. Intr-o primă etapă a analizei, este clar că teritoriul esteticului s-a modificat prin adăugarea unor noi 'elemente de peisaj': hidosul, urâtul, grotescul, burlescul, oribilul, monstruosul etc și că judecata de valoare critică se modifică și ea odată cu canoanele literare. In fine, rămâne bâzâitoare întrebarea: de ce obscenul, scatologicul și coprologicul este artă la Emil Brumaru (Povestea boiernașului de țară...), la Tudor Arghezi (Poarta neagră, Icoane de lemn, Cimitirul Buna-vestire), la Geo Bogza (Poemul invectivă) și pornografie la M. Gălățanu (Poezii), Henry Miller (Opus pistorum), H. Bonciu (Pensiunea d-nei Pipersberg) ?

Ce mai citesc în virtual

Videoclipuri

Loading...

Fiți originali: dăruiți apropiaților o felicitare în versuri!

Loading...

Preferințe de lecturi și filme

  • A. Tarkowski - Călăuza
  • Akiro Kurosawa - Cei șapte samurai
  • Apărarea lui Galilei -Octavian Paler
  • Arca lui Noe - Nicolae Manolescu
  • Baieti de gască - Dan Lungu
  • Cervantes - Don Quijote de la Mancha
  • Ch. Chaplin - Dictatorul și Timpuri noi
  • Charlie Chaplin
  • Cine adoarme ultimul -Bogdan Popescu
  • Emil Brumaru
  • Eugen Simion - Fictiunea jurnalului intim
  • Federico Fellini - La strada și Satiricon
  • Federico Garcia Lorca - Romancero gitano
  • Gabriel Garcia Marquez
  • Guignols tristes - Alejandro Cioranesco
  • H. Balzac - La peau de chagrin
  • Italo Calvino - Cavalerul fară cap
  • Krzystof Kieslowski - Decalogul și Omul de fier
  • La conscience malheureuse par B. Fondane
  • Lawrence Olivier in Hamlet
  • Martin Scorsese - Soferul de taxi
  • Numele proprii au inteles?
  • O singura critica - Mircea Martin
  • Omar Kayam - Rubaiate
  • Poems by Emilly Dickinson
  • Rabelais - Gargantua și Pantagruel
  • stefanov - Teoria lui Peirce
  • Taxi's driver (reg. M. Scorsese)
  • Truffaut - A bout de souffle
  • Urmuz - Pâlnia și Stamate
  • Vendredi ou la vie sauvage

De-ale Anei și Luanei