Când artă, când pornografie

De ce și cum vocabularul selectat din zona scatologicului, coprologicului, vulgarului sau obscenului se face câteodată artă, iar alteori e pură pornografie? Mă interesează răspunsurile argumentate, nu cele simpliste. Poate că voi scrie cândva o carte despre acest subiect. Totuși, până atunci doresc să știu ce criterii aveți dvs. pentru a stabili când e vorba de una (artă), când e vorba de cealaltă (pornografie). Modernizarea vocabularlui poetic, lărgirea și îmbogățirea lui, prin adăugarea altor categorii estetice decât cele artistotelice și kantiene (frumosul, sublimul, grațiosul, tragicul, comicul) s-a realizat în secolul al XIX-lea prin referințele suprarealiste, învăluite în coconul romantismului oniric și fantastic, prezente la Nerval, Lautreamont, Rimbaud, Baudelaire, Poe. Intr-o primă etapă a analizei, este clar că teritoriul esteticului s-a modificat prin adăugarea unor noi 'elemente de peisaj': hidosul, urâtul, grotescul, burlescul, oribilul, monstruosul etc și că judecata de valoare critică se modifică și ea odată cu canoanele literare. In fine, rămâne bâzâitoare întrebarea: de ce obscenul, scatologicul și coprologicul este artă la Emil Brumaru (Povestea boiernașului de țară...), la Tudor Arghezi (Poarta neagră, Icoane de lemn, Cimitirul Buna-vestire), la Geo Bogza (Poemul invectivă) și pornografie la M. Gălățanu (Poezii), Henry Miller (Opus pistorum), H. Bonciu (Pensiunea d-nei Pipersberg) ?